Active ale UM Cugir scoase la licitatie
Autor: Mihaela MORARU
Data publicarii: 03/03/2008
Privatizarea UM Cugir ramine in suspans pina la aprobarea noii legi a industriei de aparare, in schimb anumite active, care nu au legatura cu obiectul de activitate vor fi vindute in urmatoarea perioada. Prezent la Alba Iulia, presedintele AVAS, Teodor Atanasiu, a prezentat stadiul in care se afla noua lege si a vorbit despre amplul program de vinzare a unor active ale societatilor din domeniu.
“Legea industriei de aparare este in Camera Deputatilor. Ea a trecut de Senat intr-o forma pe care cei de la Camera Deputatilor, de la comisia de specialitate au considerat-o, pe buna dreptate, ca nu rezolva problemele acestui sector si incalca foarte multe din legile actuale ale tarii noastre si principiile europene. De aceea, s-a dat un termen de o luna de zile, in care fiecare sa vina cu amendamente, pentru ca apoi sa se reia in comisie. Dupa ce aceasta lege, sper eu pina la sfirsitul acestei sesiuni parlamentare, va trece prin Parlament si va fi publicata in Monitorul Oficial, vom demara si actiuni de privatizare in industria de aparare sub forma de vinzare de pachete de actiuni. Fiindca astazi, legislatia in forma in care este nu permite investitorului privat sa produca anumite arme si munitii”, a declarat Teodor Atanasiu.
Pe de alta parte, el a anuntat, in domeniul industriei de aparare, ca AVAS a demarat un proces amplu de valorificare a tuturor activelor care nu concura la obiectul principal de activitate. “Pe mine m-a surprins ca inca mai exista, in industria de aparare din Romania, agenti economici care detin terenuri de fotbal, dispensare, camine de locuit, case de vacanta, cabane, stranduri, baraje de apa si alimentari ale oraselor si te miri ce alte investitii care nu au nici o legatura cu obiectul lor de activitate”, a declarat presedintele AVAS.
El a precizat ca toate vinzarile de astfel de active se vor face exclusiv prin licitatie cu strigare. In privinta judetului Alba, Teodor Atanasiu a declarat ca a semnat deja pentru vinzarea mai multor active ale UM Cugir, intre care a amintit o sala de festivitati.