Ultimul up-date 07:08 GMT+2  
LOGO
Abonamente Publicitate Redactia Contact

PRIMA PAGINA

NEWSLETTER

In fiecare zi primesti stirile Monitorul de Alba la tine in inbox. Aboneaza-te aici.

Vreau sa ma abonez

Strategie de urgenta pentru anul in curs

Autor: Cristi FLESCHIN
Data publicarii: 09/02/2010

 Prefectul judetului Alba, Stefan Bardan a aprobat in cursul zilei de ieri Planul de Pregatire în Domeniul Situatiilor de Urgenta în anul 2010.
Potrivit reprezentantilor Institutiei Prefectului judetul Alba, obiectivul general îl reprezinta cunoasterea caracteristicilor si formelor de manifestare a riscurilor, realizarea, în timp scurt, în mod organizat si printr-o conceptie unica a masurilor necesare si adecvate de protectie a populatiei în cazul aparitiei situatiilor de urgenta, în scopul eliminarii sau limitarii pierderilor de vieti omenesti, valorilor materiale si protectia mediului. Aceleasi surse au aratat ca pregatirea în domeniul situatiilor de urgenta are drept scop însusirea cunostintelor, formarea si perfectionarea deprinderilor necesare în vederea prevenirii si reducerii efectelor negative ale situatiilor de urgenta în zona de competenta.


În anul 2010, pregatirea în domeniul situatiilor de urgenta se desfasoara în perioada 1 februarie – 26 noiembrie, pe niveluri de competenta, structuri functionale si categorii de personal. Populatia se instruieste prin participarea la exercitiile de alarmare publica organizate de autoritatile administratiei publice locale, prin exercitiile de specialitate organizate de serviciile profesioniste pentru situatii de urgenta, precum si prin intermediul mass-media ori actiunile derulate de organizatiile neguvernamentale de profil, pe baza protocoalelor încheiate cu inspectoratele pentru situatii de urgenta.


Evaluarea programelor de pregatire se va realiza prin analiza modului de organizare si desfasurare a activitatilor si a rezultatelor obtinute de catre esaloanele care organizeaza pregatirea sau în cadrul inspectiilor si controalelor. Evaluarea pregatirii în domeniul situatiilor de urgenta, la nivelul judetului Alba, se realizeaza în sedinta Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta, la care vor participa si presedintii comitetelor locale pentru situatii de urgenta.


“Precizam ca neexecutarea Planului anual de pregatire si neparticiparea la instruirile, aplicatiile si exercitiile organizate în domeniul situatiilor de urgenta constituie contraventii si se sanctioneaza conform prevederilor legale în vigoare”, se arata intr-un raport semnat ieri de seful Executivului judetean, Stefan Bardan.             

Adauga comentariu adauga comentariu Trimite unui prieten trimite articolul prin e-mail Versiune printabila versiune printabila
©2006 COMPANIA DE MEDIA. Toate drepturile rezervate site dezvoltat cu Intellisource CMS, Newspaper edition