Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le putem darui copiilor nostri este timpul nostru. Indiferent de virsta, copiii au nevoie de timpul si de atentia parintilor pentru a creste sanatos si a se dezvolta complet si armonios. A petrece timp cu copilul înseamna mai mult decit a fi prezent fizic, a supraveghea copilul sau a-i oferi hrana, îmbracamaminte si adapost.
Uneori, se întimpla ca adultii sa fie în preajma copiilor lor ore, zile sau saptamini, dar sa nu petreaca nici cinci minute de timp de calitate cu copiii lor. Cheia pentru a avea o buna relatie cu copiii nostri este sa petrecem perioade de timp scurte, dar frecvente cu acestia, facind activitati alese de copii sau pe placul acestora.
Sint frecvente situatiile în care un copil doreste sa îi arate parintelui ce a desenat, jocul pe care l-a finalizat sau sa îi povesteasca o experienta de la gradinita, din parc sau sau de la locul de joaca. Aceste momente reprezinta de fapt ocaziile perfecte pentru parinti sa îi acorde atentie de calitate copilului, care este pregatit, dornic si nerabdator sa interactioneze. Este foarte important ca parintii sa fie disponibili în aceste situatii, sa întrerupa ceea ce fac, astfel încit copilul, fie si doar pentru doua minute, sa primeasca întreaga atentie a parintelui sau.
Studiile arata ca perioadele scurte (citeva minute), dar frecvente în care acordam atentie deplina copilului (ne întoarcem catre copil, îl privim în ochi, îi zimbim, ne coborim la nivelul lui, mai ales daca vorbim despre un prichindel prescolar sau scolar mic) au un foarte mare potential de întarire a relatiei de afectiune cu copilul. În astfel de situatii, copilul învata ca parintele este accesibil, abordabil, afectuos si interesat de copil.
A fi parinte implicat si “prezent”, nu doar fizic, consuma timp. A asculta cu rabdare povestea inventata de fetita de 5 ani, a afla în detaliu cum s-au stricat jucariile la gradinita, a raspunde la zeci de întrebari care încep cu “de ce?”, a ajuta scolarul de 11 ani sa rezolve problema de matematica si a consola adolescenta de 15 ani dupa prima ei suferinta în iubire, consuma timp si energie, poate fi obositor, dar prin toate aceste experiente de zi cu zi copilul învata ca este important, protejat si iubit.
Tot studiile pun în evidenta si faptul ca aceste “întilniri” scurte, dar dese, sint mult mai utile decit perioadele lungi (ore, zile), dar rare, în care petrecem timp cu copiii.
Ca adulti aflati într-o permanenta goana în care încercam sa performam profesional, sa ne asiguram financiar familia, sa avem o viata sociala si de cuplu, ne spunem uneori ca un cadou scump sau o vacanta anuala atent planificata îi vor lasa intacta copilului nostru convingerea ca el este cel mai important din viata noastra si ca în numele bunastarii lui alegem voluntar sa intram în acest virtej.
În realitate însa, copiii nu înteleg justificarile rationale ale lipsei parintilor si nici nu pot fi consolati cu cadouri care sa suplineasca aceasta absenta. În timp însa, se pot obisnui cu ele si ajungem sa avem în casele noastre adolescenti care doar cer obiecte branduite si se arata dezamagiti sau nemultumiti de perspectiva petrecerii unei dupa-amieze cu mama sau cu tata. Dar oare nu noi, adultii, i-am învatat astfel - cu lipsa noastra si cu cadouri scumpe ca surogat de timp si atentie?
Copilul are nevoie zilnic de timp si de atentie din partea noastra: o jumatate de ora din timpul si atentia noastra nedivizata îi vor arata copilului ca ne pasa. Daca îi vom spune în permanenta: “Mami nu are timp acum, dar îti promit ca ma revansez mai tirziu” sau “Asteapta cinci minute pina termin de spalat vasele” sau “Tati se joaca cu tine dupa ce se termina stirile” sau “Du-te la mama sa te ajute cu puzzle-ul, ea are mai multa rabdare”, copilul va învata fie ca nu mai are rost sa solicite atentia parintelui, fie o va solicita în maniera negativa - crize de furie, plins, retragere în sine si stari depresive etc.
Pe masura ce cresc, copiii au mai putina nevoie de atentia parintilor, comparativ cu primii ani din viata, însa vor fi învatat deja ca atunci cind este nevoie, mama si tata sint disponibili si lasa orice altceva pentru citeva minute cu copilul lor.
Cu toate acestea, nu neglijati sa dedicati adolescentului din viata dumneavoastra cinci minute în fiecare zi, timp în care:
sa-l ascultati pina termina ce are de spus fara sa interveniti, chiar daca pare greu de facut
sa va pastrati mintea flexibila si simtul umorului viu
sa va doriti cu adevarat sa-i întelegeti universul, oricit de straniu vi s-ar parea
sa nu uitati nici o secunda ca, în fata dumneavoastra, dincolo de hainele ciudate, oja stridenta si parul plin de gel, se afla fiinta pe care o iubiti atit de mult.
Diana Stanculeanu
Psiholog, Organizatia ,,Salvati Copiii’’
