Va multumesc tuturor pentru un an greu. Pentru aproape 12 luni in care am tras poate mai mult decit in alti ani ca sa primesc mai putin. Pentru aproape 365 de zile in care m-am trezit dimineata gindindu-ma ca o sa trec cumva peste toate si voi ramine in picioare. Pentru cele aproape 9.000 de ore in care am dat muzica la maxim pentru a incerca sa imi golesc creierul, astfel incit sa nu fiarba la temperatura camerei.
Pentru cele peste 500.000 de minute pe care le-am petrecut rozindu-mi unghiile, frecindu-mi barba si agitindu-ma sa gasesc solutii. Pentru cele peste 31 de milioane de secunde pe care le-am stat intr-o stare permanenta de tensiune, asteptind sa se intimple ceva, orice, dar ceva care sa ma scoata din starea asta. Am avut nevoie de ajutorul unui calculator ca sa aflu cit am petrecut asa, insa nu am nevoie de un calculator pentru a-i numara pe cei carora va multumesc pentru asta. Este foarte simplu. Sinteti toti. Toti minus o mina de oameni. O mina de oameni care, spre deosebire de voi ceilalti, nici macar nu s-a chinuit. Sau poate s-au chinuit doar ca au reusit contrariul. Dar asta este o alta poveste. Lor am timp sa le multumesc pina la finalul anului. Si nu se supara ca le aloc mai putin timp.
Revenind la subiect, voua, celor multi, va multumesc si nu glumesc. Nu sint nici macar ironic. Va multumesc tutoror. Si celor care ati considerat ca pot munci mai bine si mai eficient in conditii de stres. Si celor care ati gasit de cuviinta sa ma tratati cu... sa zicem mai putin respect. Si celor care ati gasit de cuviinta sa judecati felul in care ma imbrac, in care maninc, gindesc, ma comport, dorm, beau sau merg la baie. Da, sint si eu unul dintre cei care maninca, beau, uneori peste masura, merg la baie, dorm si mai fac si altele. Si trebuie sa va multumesc si voua care ati considerat ca din umbra puteti face mai multe si mai bune, sau mai putine si mai rele, decit daca ati sta fata in fata cu mine. Tuturor vreau sa va multumesc din suflet. Stiu ca ma reped, dar vreau sa ma intelegeti bine. Nu o spun ironic si nici in gluma. Va multumesc cu adevarat. Va multumesc pentru ca m-ati invatat sa stau in picioare si atunci cind loviturile la ficat au trecut de valori numarabile. Va multumesc ca mi-ati aratat cum trebuie sa ma indoi, astfel incit sa pot sa va privesc in ochi dupa ce m-ati scuipat pe iris. Va multumesc pentru ca fara ajutorul vostru nu as fi putut sa compar raul cu binele si sa stiu ce este acela “bine”. Si mai ales, va multumesc ca m-ati invatat sa ma pazesc si sa ma lupt cu ceea ce nu vad, nu aud, nu inteleg. Fara ajutorul vostru as fi avut un an mai bun, dar as fi fost mai sarac. Mult mai sarac. Dar... eu stiu un lucru important. Ceea ce nu te omoara, te face mai puternic. Asa ca in 2012 voi putea lua si mai multe lovituri si voi sti sa raspund mai bine. Voi fi mai puternic, mai incapatinat si mai priceput in a va raspunde. In modul pozitiv, pentru ca se apropie Craciunul, iar filosofia pe care am invatat-o, tot in acest an, spune ca rau plus rau nu da bine. Asa ca ... va multumesc tututor pentru toate si va urez sa aveti parte de Sarbatori Fericite si La Multi Ani ca sa ma puteti suporta pina la capat.
Corneliu Manuel Sarbu
