Reprezentantii Inspectoratului Teritorial de Munca Alba au declarat, ieri, ca pentru protectia cetatenilor români care lucreaza în strainatate, se deruleaza la nivel national o campanie de informare, cu privire la societatile comerciale valide sa desfasoare activitate de selectie si plasare a fortei de munca în strainatate. Campania vine ca un avertisment lansat de Inspectia Muncii persoanelor care vor sa lucreze în strainatate.
Cei care doresc sa munceasca peste hotare prin agentii judetene specializate in domeniu trebuie sa verifice la Inspectoratul Teritorial de Munca în raza caruia societatea îsi are sediul, date despre înregistrarea firmei si sanctiunile aplicate, daca a fost cazul. De asemenea, trebuie sa verifice daca la semnarea unui contract individual de munca în strainatate, acesta cuprinde cel putin: tara de resedinta, denumirea angajatorului cu toate datele de identificare, adresa, numar de telefon/fax, descrierea muncii si a conditiilor de munca, durata timpului de munca si de repaus, durata contractului individual de munca, conditiile de salarizare, conditiile de transport, locuit, conditiile de protectie sociala. De retinut este si faptul ca persoanele fizice nu au dreptul sa exercite activitati de mediere a angajarii cetatenilor români în strainatate.
Agentii de ocupare a fortei de munca au obligatia de a încheia cu cetatenii români contracte de mediere. Aceste contracte trebuie sa contina, printre altele, tariful de mediere, durata contractului si modul de solutionare a eventualelor litigii. De asemenea, agentii au obligatia de a asigura încheierea contractelor de munca dintre cetatenii români si angajatorii straini si în limba româna.
Intilniri “cetatenesti”
“Inspectia Muncii deruleaza campania de informare a cetatenilor din aceste zone, dar si in alte judete din tara cu sprijinul primariilor din judetele identificate, iar inspectorii de munca vor participa la întruniri cu cetatenii din comune si vor difuza ghiduri despre munca în strainatate pentru a preveni repetarea unor astfel de evenimente. Conform legii 156/2000, agentul de ocupare a fortei de munca trebuie sa fie o societate româneasca ce are ca activitate principala <selectia si plasarea fortei de munca>, sa dispuna de spatiul si de dotarile necesare pentru buna desfasurare a activitatii, sa aiba încadrat în munca personal cu experienta în domeniul fortei de munca, sa organizeze o banca de date care sa cuprinda ofertele si solicitarile de locuri de munca în strainatate, informatii referitoare la conditiile de ocupare a acestora si la calificarile si aptitudinile solicitantilor aflati în evidenta lor, sa încheie cu persoane juridice, persoane fizice si organizatii patronale din strainatate, dupa caz, contracte care contin oferte ferme de locuri de munca si sa fie înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Munca în a carui raza îsi are sediul”, au aratat reprezentantii aceleiasi institutii.
Cristi FLESCHIN






