
Desi ar fi trebuit sa vegheze la respectarea legii, a fost cel care a incalcat-o cu buna stiinta. Este vorba despre un agent de politie din cadrul IPJ Alba, fost sef de post în comuna Ceru Bacainti. Acesta a fost condamnat la o pedeapsa de trei ani de închisoare cu suspendare, fiind prins în flagrant cind a primit o mita de 500 de lei pentru „rezolvarea” unui dosar penal.
Sentinta de condamnare a fost pronuntata de Înalta Curte de Casatie si Justitie în data de 15 februarie 2012, instanta suprema pastrind decizia Tribunalului Alba privind abuzul în serviciu. Judecatorii au retinut faptul ca politistul nu a înregistrat si solutionat o plingere de furt din 2007, pe cind era sef de post în Ceru Bacainti, atunci cind un localnic s-a plins ca doua persoane pe care le-a gazduit l-au lasat fara bunuri de 340 dolari.
Mita in postul de politie
In 2010, barbatul care a sesizat în scris furtul a informat organele superioare ca agentul, ajuns între timp la Politia Cugir, i-a cerut mita pentru „rezolvarea“ unui dosar penal, în care era parte vatamata. „În baza delegarii Parchetului de pe linga Tribunalul Alba, ofiterii D.G.A., împreuna cu procurorul competent, au procedat la organizarea flagrantului, agentul de politie fiind prins în flagrant în momentul în care a primit 500 lei de la denuntator, ocazie cu care a convenit cu acesta ca, în momentul în care îi va „rezolva” dosarul penal, sa mai primeasca 500 lei“, se arata în comunicatul Directiei Generale Anticoruptie. Curtea de Apel Alba Iulia l-a achitat pe Cristian Vasile Cîrtu de înselaciune, insa a mentinut decizia Curtii de Apel, iar sentinta Înaltei Curti de Casatie si Justitie a venit sa consemneze o hotarire definitiva.





